Consiliul Concurenței autorizează preluarea mai multor firme din domeniul închirierilor de către Immofinanz AG

Immofinanz
Consiliul Concurenței a autorizat operațiunea prin care Immofinanz AG preia CA Immobilien Anlagen Aktiengesellschaft, CA Immo Real Estate Management Romania SRL, Europolis Orhideea BC SRL, Europolis Sema Park SRL, Intermed Consulting & Management SRL, Opera Center One SRL, Opera Center Two SRL, TC Investments Arad SRL, BBP Leasing SRL, Victoria International Property SRL și K&K Investment SRL.

Constituită conform dreptului austriac, Immofinanz este o societate pe acțiuni listată la Bursele de Valori din Viena (indicele ATX) și Varșovia. Din grupul Immofinanz fac parte companiile din domeniul închirierii de imobile cu destinație birouri Bucharest Corporate Center (B.C.C.) SRL, Cora G.S. SRL, Capri Trade SRL, Global Trust SRL, S-Park Offices SRL, Italian-Romanian Industrial Development Enterprise – IRIDE SA, Immoeast Băneasa Airport Tower SRL și Băneasa 6981 SRL.

CA Immobilien Anlagen Aktiengesellschaf activează pe piața serviciilor de închiriere de proprietăți imobiliare, având ca destinație spațiile de birouri din București.

CA Immo deține participații la companiile: CA Immo Real Estate Management Romania SRL, Europolis Orhideea BC SRL, Europolis Sema Park SRL, Intermed Consulting & Management SRL, Opera Center One SRL, Opera Center Two SRL, TC Investments Arad SRL, BBP Leasing SRL, Victoria International Property SRL și K&K Investment SRL. Aceste companii dețin în portofoliu clădiri de birouri amplasate în București: Opera Center 1, Opera Center 2, Bucharest Business Park, River 4 Place și Europe House. La momentul actual CA Immo dezvoltă proiectul de birouri Orhideea Towers, preconizat a se finaliza în 2017.

În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că tranzacția nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piață sau pe o parte substanțială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziții dominante.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.