Arval a ajuns la o flotă de 1 milion de autovehicule

ArvalArval, companie specializată în leasingul operațional auto, a atins cifra de 1 milion de autovehicule deținute în flotă la nivel internațional. Compania are peste 6.000 de angajați la nivel global, care livrează zilnic consultanță și servicii clienților din cele 28 de țări unde operează. În România, compania are o experiență de peste 10 ani pe piața de leasing operațional.

Este un moment foarte important pentru noi. Arval înseamnă, pe lângă cele 1.000.000 de mașini, un vis împlinit – câștigarea încrederii oamenilor. Mulțumim clienților noștri pentru încrederea acordată și promitem să păstrăm în parteneriatele noastre aceleași standarde înalte de calitate. Credem într-un viitor al inovației și al proiectelor îndrăznețe, iar experiența acumulată, entuziasmul, grija și dorința de a dezvolta întotdeauna parteneriate solide, ne vor situa și mai aproape de clienți. Sunt extrem de mândru că Arval România a adus propria contribuție la această reușită globală, iar acest drum sigur va continua, la fel de provocator și de entuziasmant pentru noi.

Dan Boiangiu, General Manager Arval România

În ultimul an, compania a avut o creștere de 15% a numărului de vehicule deținute în flotă, în prezent fiind unul dintre jucătorii cei mai importanți de pe piața de leasing operațional.

  • Număr total de vehicule în administrare: 8.300
  • Număr total de vehicule full leasing operaţional: 7.440
  • Număr total de vehicule în fleet management: 860
  • Număr total de clienți: 410
  • Număr de angajați: 55

Fondată în 1989 și deținută integral de BNP Paribas, Arval este specializată în leasing operațional și oferă clienților – profesioniști, companii mici și mijlocii cât și corporații internaționale – soluții pentru externalizarea riscurilor asociate managementului parcurilor auto. Este fondatorul Element-Arval Global Alliance, una dintre alianțele strategice cu cea mai îndelungată prezență pentru industria de fleet management și liderul mondial cu 3 milioane de autovehicule în aproape 50 de țări. În interiorul BNP Paribas, Arval face parte din divizia de Retail Banking.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.