Mall-ul Armonia din Brăila tranzacționat de APS Holding

APS Holding logoÎn urma achiziționării unui pachet de credite corporate neperformante de la o instituție bancară din România, APS Holding împreună cu alți investitori internaționali au devenit creditorii creanței cu garanție ipotecară asupra centrului comercial Armonia din Brăila, a cărei negociere a fost finalizată la sfârșitul anului 2016.

Situat pe strada Focșani nr. 127 din Brăila, centrul comercial a fost inaugurat în 2008 și cuprinde un mall cu regim de înălțime P+1 și o parcare supraterană de 2100 locuri, totalizând 41.850 mp în suprafață construită din întregul teren de 197.554,95 mp. Proprietatea beneficia de o suprafață închiriabilă de 29.500 mp, în care erau prevăzute zone de supermarket, galerie comercială și restaurante, și era dotată cu mobilier, birotică, sistem de încălzire și ventilație, generator electric, sistem rețea, toate acestea fiind încorporate în bunul imobil. În perioada în care a funcționat, în mall se găseau magazine Carrefour, Sephora și Flanco.

Centrul comercial, evaluat administrativ la peste 14 milioane de euro, a fost achiziționat în ultimul trimestru al anului 2016 de către un jucător din sectorul zootehnic.

Mall-ul Armonia din Brăila a fost una dintre principalele garanții, deopotrivă ca valoare nominală și ca notorietate, pe care am fost nevoiți să le gestionăm după intrarea dezvoltatorului în faliment. Profesioniștii noștri și-au demonstrat, încă o dată, experiența și priceperea în valorificarea unui activ de o asemenea amploare și acest lucru nu face decât să crească gradul de încredere al tuturor partenerilor și posibililor parteneri în expertiza noastră

Robert Machidon, General Manager al APS România

APS Holding activează în domeniul investiției, gestionării și recuperării portofoliilor de credite neperformante și imobiliare din Europa centrală și de sud-est. Compania a fost fondată în 2004 în Praga și are 480 de angajați în 10 țări europene: Bulgaria, Croația, Cipru, Grecia, Muntenegru, Polonia, Republica Cehă, România, Serbia și Slovacia. APS administrează creanțe cu o valoare totală de peste 4,5 miliarde de euro. În România activează ca recuperator de credite de pe piața locală, fiind administratorul unora dintre cele mai mari pachete de credite neperformante.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.